INFO-MEDIERE

Titlul proiectului: „INFO-MEDIERE - relație eficientă administrație - cetățean folosind alternativa amiabilă și accesibilă a medierii în soluționarea litigiilor”.

Obiectiv general: Creșterea capacității de înțelegere și a nivelului de conștientizare a cetățenilor dar și a responsabililor din cadrul administrației de la nivelul municipiilor din România, cu privire la soluțiile (non)juridice de soluționare a unui litigiu cu autoritatea publică locală prin folosirea metodei medierii ca metodă alternativă accesibilă și agreabilă.

Detalii aferente proiectului le puteti accesa pe Info-Mediere

 

Perioadă de implementare: Iunie 2018 – Septembrie 2019

Lider de Parteneriat: Institutul pentru Politici Publice

Parteneri: Asociația Municipiilor din România, Asociația Pro Medierea, Asociația Profesională a Mediatorilor din România.

Valoarea totală a proiectului: 4.147.065,36 lei, din care valoarea nerambursabilă din FSE: 3.413.208,43 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 650.915,63.

Obiectivele specifice ale proiectului

  • Creșterea gradului de informare și de sprijinire efectivă a cetățenilor pentru a avea acces la măsuri eficiente din punct de vedere al timpului dar și al resurselor implicate în soluționarea litigiilor cu o autoritate publică locală;
  • Consolidarea capacității administrației publice municipale pentru a folosi toate pârghiile oferite de cadrul legal în vigoare în soluționarea unei dispute cu un cetățean, într-o manieră amiabilă dar și eficientă;
  • Promovarea înțelegerii asupra metodelor alternative de soluționare a disputelor.

Activități principale:

Activitatea: Evaluarea națională privind magnitudinea și implicațiile disputelor între justițiabili și autoritățile locale

  • Subactivitatea: Colectarea și analizarea informațiilor necesare realizării evaluării naționale folosind legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.
  • Subactivitatea: Realizarea unui sondaj de opinie la nivel național privind modalități de soluționare a litigiilor cu autoritățile publice.
  • Subactivitatea: Realizarea Studiului privind magnitudinea și implicațiile litigiilor în instanță la nivelul municipiilor din România.
  • Subactivitatea: Lansarea studiului într-o conferință de presă la București.

Activitatea: Informarea și conștientizarea părților asupra procedeului medierii ca metodă alternativă de soluționare a disputelor:

  • Subactivitatea: Organizarea a 8 workshop-uri regionale cu participarea reprezentanților autorităților locale, a reprezentanților societății civile, precum și a mediatorilor.
  • Subactivitatea: Pregătirea (în format draft) a unui ghid practic pentru autoritățile publice, a unui ghid pentru societatea civilă, precum și a unui ghid privind aplicarea legii medierii 192/2006 în litigiile din contencios administrativ în vederea prezentării și promovării medierii ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor.
  • Subactivitatea: Realizarea unui ghid practic pentru autoritățile publice, a unui ghid pentru societatea civilă, precum și a unui ghid privind aplicarea legii medierii 192/2006 în litigiile din contencios administrativ în vederea prezentării și promovării medierii ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor.
  • Subactivitatea: Realizarea unui spot TV pentru promovarea medierii ca mijloc alternativ de soluționare a unui litigiu cu autoritatea locală.

Activitatea: Diversificarea paletei de servicii de consiliere pentru aplicarea medierii în disputele autorităților locale cu cetățenii:

  • Subactivitatea: Crearea unui centru de resurse la nivelul Asociației Municipiilor din România pentru a sprijini autoritățile locale în ceea ce privește procedura medierii.

Activitatea: Asigurarea asistenței tehnice pentru primării în vederea soluționării unor dispute prin mediere:

  • Subactivitatea: Asistența tehnică pentru 3 primării de municipii/primării de sector pentru internalizarea măsurilor pentru folosirea medierii.

Activitatea: Prezentarea rezultatelor finale ale proiectului și transmiterea de recomandări de politică publică:

  • Subactivitatea: Organizarea unei conferințe internaționale pentru prezentarea rezultatelor proiectului și a direcțiilor sustenabile de acțiune în continuare.
  • Subactivitatea: Redactarea și diseminarea documentului de politică publică privind condiții de utilizare a procedurii de mediere în dispute ale autorităților locale cu cetățenii.

În cadrul proiectului se vor obține următoarele rezultate:

Rezultat program - Grad crescut de acces la justiție al cetațenilor prin derularea de campanii de informare/educație juridica si oferirea de servicii suport, inclusiv de asistența juridica, puse la dispoziția cetațenilor;

  • Dezvoltarea unui model de evaluare a situației actuale a litigiilor existente între cetățeni si autoritați locale prin realizarea unei cercetări aprofundate (studiu) privind tipologia acestora, durata și alte constrângeri existente pentru cetățeni în sistemul de justiție.
  • Grad ridicat al accesului la servicii de mediere prin derularea unei campanii de informare și conștientizare publică privind soluționarea disputelor dintre cetățeni și autorități locale prin procedeul medierii (8 întâlniri regionale cu autorităție locale, societate civilă și mediatori, conferință finală, document de politică publică)
  • Diversificarea serviciilor de consiliere pentru cetățeni/autorități locale prin organizarea unui centru de resurse pentru cetățeni respectiv a unui centru de informare pentru autoritățile locale în vederea sprijinirii/asistării cetățenilor/autorităților locale în ceea ce privește soluționarea disputelor prin mediere
  • Promovarea serviciului de mediere prin oferirea de asistență tehnică pentru 3 primării –pilot cu scopul de a aplica procedura de mediere în soluționarea unui caz de dispută cu cetățenii

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.

 

Anunt selectie experti POCA INFO MEDIERE

Comunicat_presa_mediere_lansare_studiu